Pareri personale dupa Atelierul de Paine de la Timisoara, din 11 februarie 2012
Dupa ce v-ati facut o idee in mare despre cum a aratat atelierul de paine, prin imaginile pe care le-am pus in articolul trecut, nu-mi ramane de povestit decat cum am perceput si trait eu toata experienta asta.
Am mai spus, dar e bine sa mai reptet o data, nu m-am ocupat de organizarea atelierului. Toata logistica si toata organizarea a fost facuta de Camelia Minisan si numai ea stie cata bataie de cap, truda si energie e in spatele unui astfel de eveniment. Ceea ce va povestesc in continuare este ceea ce am trait eu, in zilele dinaintea atelierului si la atelier si cum am vazut eu, prin ochii mei, toata povestea.
Atelierul a fost gandit sa puna accente pe tehnica si pe pasii care trebuie urmati in momentul in care faci paine cu maia si am eliminat partea finala, cea cu coptul painilor, urmand ca fiecare participant sa faca acest lucru acasa, in cuptorul propriu. Daca atelierul s-ar fi intins pe 7-8 ore, probabil ca l-am fi gandit altfel, am fi copt painile in cuptorul restaurantului si lucrurile ar fi fost mai simple, cel putin pentru mine. Stiind insa ca timpul e scurt si ca ne vom concentra doar pe maia si pe aluat, fara sa se ajunga si la produsul final, am considerat ca e necesar ca lumea sa manance paine, sa guste painea despre care vorbim in cadrul atelierului. Ce atelier de paine ar fi acela in care nu se mananca paine? In situatia data, solutia care mi s-a parut mie cea mai buna a fost sa fac eu paine pentru toata lumea, paine care sa se serveasca in cadrul pauzei de masa de la pranz. citeste mai departe →
Voi scrie in curand si un articol cu impresiile si trairile personale de la primul atelier de paine artizanala la care am participat weekendul trecut, dar pentru ca am primit ieri pozele si stiu ca sunteti nerabdatori sa le vedeti… voilà! Stati in preajma daca vreti sa aflati si mai multe, desi pozele, cred eu, descriu destul de bine atmosfera de sambata :)
Nici nu se vede ce emotii am avut, nu? :))
Pozele sunt prezentate sub forma de slideshow, dati click pe poza de inceput ca sa porneasca filmuletul, si apoi navigati in poze cu mouse-ul, sau lasati sa se deruleze imaginile singure. Enjoy!
In urma cu cateva luni, v-am povestit de problemele mele cu painea miche. Intre timp… ei bine… n-am mai facut nimic intre timp in directia asta, am lasat subiectul deoparte si m-am concentrat pe alte paini. Simteam la momentul respectiv ca nu sunt suficient pregatita si stiam ca o pauza e binevenita. Atunci oricum nu puteam face mai mult, si insistand pe subiect, nu reuseam decat sa ma speriu si mai mult de el. Cand David Snyder a postat un update la miche, painea lui m-a atras ca un magnet. Uitasem toate incercarile nereusite, n-am putut sa-mi amintesc de ce nu mi-a iesit cum trebuie prima data, mintea mea era limpede si dornica. Tot ce vedeam era poza painii lui, cu coaja aceea arsa si crapata si miezul incarcat de aroma. citeste mai departe →
Incarcata de amintiri, moale si aromata, perfecta intr-o zi alba de iarna, langa o cana de ceai fierbinte, cand stai ghemuit in fotoliu cu o carte buna in mana si cu picioarele acoperite de o patura calduroasa.
De vreo 3 ani am inceput sa fac turta dulce pentru Craciun. Stelute, braduti, omuleti, stiti voi, ca e plin de ele peste tot in preajma sarbatorilor de iarna, ornate cu spuma de ou si bilute argintii de zahar, sau colorate si desenate. Foarte fain de facut, de pus in brad, de dat cadou… dar nu neaparat fain de mancat. In primul an le-am facut cu vreo 3 saptamani inainte, ca asa am citit ca trebuie, sa stea sa se inmoaie… ei bine, de Craciun erau beton. In al doilea an, la fel, iar anul asta am schimbat reteta, si au fost mai bune, adica le-am mancat, nu doar le-am admirat, ca in alti ani, dar pe cele mai multe le-am dus prietenilor cadou. V. a participat cu mare drag si chef la decorat, ne-am distrat de minune pictand stele si imbracand omuletii, dar cand distractia a fost gata, la mancat… nu ne-am inghesuit niciunul. citeste mai departe →
In urma cu cateva saptamani, Camelia, fata cu trup de zana, a lasat un comentariu aici pe blog si mi-a trezit interesul cu ideea unui atelier de paine. Asa am ajuns sa ne intalnim si sa ne cunoastem. Am descoperit nu doar o fata cu trup de zana, ci si o persoana cu o minte brici, organizata, cu simtul umorului, calda si prietenoasa. Camelia organizeaza cu succes de cativa ani ateliere culinare si ateliere de creatie si este foarte talentata in ceea ce face.
Pentru mine, lucrurile au fost foarte simple, pana acum. Camelia mi-a lansat invitatia de a participa la un atelier organizat de ea cu tema “paine artizanala”, eu am raspuns pozitiv propunerii ei si apoi am asteptat ca ea sa se ocupe de partea dificila: organizarea (cautat spatiu, sponsori, facut liste, necesar de materiale, umblat, cumparat, planuit fiecare detaliu, etc.). Cand toate detaliile au corespuns exigentelor noastre, Camelia a facut public evenimentul, iar eu sunt incantata sa va anunt ca in 11 februarie 2012 unul din visele mele mai vechi va deveni realitate: voi participa la un “Atelier de Paine Artizanala”, si nu oricum, ci cu statutul de invitat special!!! citeste mai departe →
V-am povestit zilele trecute, in postul precedent, de lupta mea personala cu formula San Joaquin Sourdough, formula creata de David Snyder si imbunatatita pe parcursul a trei ani. Repet: lupta mea personala. Eu am avut dificultati cu ea, eu m-am zbatut si m-am chinuit sa o fac bine, eu, nu altii. Nu voi. Eu. Voi probabil o veti face si va veti intreba: “unde e partea dificila?”. Nu stiu. Unde e? … este?! Voi sa-mi spuneti!
As vrea sa cred ca voi nu veti avea de furca cu reteta asta, si sper ca explicatiile mele pe langa cele ale lui David, sa va scuteasca citeste mai departe →
Povestea painii San Joaquin e una lunga si complicata. Foarte putine persoane stiu cat m-am zbatut pana am reusit sa o fac. Prietenul meu, cand ma vedea privind incruntata o bucata de aluat, ma intreba: “ce paine faci?” si eu raspundeam “aia care nu-mi iese”. “Aia care nu-mi iese” i-a ramas numele mult timp…
San Joaquin Sourdough e o formula dezvoltata de David Snyder pe parcursul a mai multor ani. Cand am vazut ultima lui versiune, ca un fel de rezumat a tot ce a invatat si modificat in timp, am simtit brusc dorinta de a o incerca. Asta a fost in iunie 2011. Va dati seama ce impact a avut asupra mea imaginea painii lui, din moment ce am facut-o in ziua in care a postat-o. citeste mai departe →
Nu stiu inca, dar astazi cred ca voi scrie mult. Asa presimt eu. De ce? Pentru ca e weekend si am mai mult timp liber decat in timpul saptamanii. Pentru ca vreau sa ma revansez pentru absenta si lipsa de dialog din partea mea din ultimul timp. Absenta motivata, nu lene sau trandavela, dar tot absenta e. Stiu ca ma intelegeti si sunteti extraordinari pentru rabdarea si ingaduinta pe care o aveti cu mine, sa stiti ca apreciez caldura si suportul din comentariile voastre si va multumesc ca ati continuat sa imi scrieti, in ciuda faptului ca eu nu am avut starea necesara ca sa va raspund. citeste mai departe →
Paine de secara 70% si integrala de grau 30%. Fara faina alba.
Daruiesc aceasta paine tuturor iubitorilor de secara. Si celor care ocolesc faina alba. Painea aceasta nu contine nici un gram de faina alba. Doar faina integrala de secara si de grau. Cred ca am marturisit si cu alte ocazii cat de mult imi place gustul painii de secara. Faina de secara ma atrage si ma intriga in acelasi timp. E invaluita in mister, e capricioasa si unica in felul ei. O iubesc. Si cred cu tarie ca existenta ei imbogateste lumea painilor si mai cred cu tarie ca oricine ar putea sa se imprieteneasca cu ea. Nu e o relatie de love or hate, ci e o relatie ce poate fi construita, cultivata si imbunatatita in timp. Nu graiesc din proprie experienta, pentru ca pe mine m-a fascinat painea de secara de la prima incercare si m-a cucerit cu gustul si textura aparte. Dar am citit povestile si experientele alor oameni, care au invatat sa aprecieze aceasta paine in timp, fara mare efort, doar cu disponibilitate si insistenta necesare. citeste mai departe →
In aceasta luna am foarte putin timp sa scriu pe blog. Fiind prinsa in alte activitati, nu reusesc sa ma concentrez sa scriu cat as vrea, cand as vrea si mai ales, cum as vrea. Nu imi place sa scriu la repezeala, doar ca sa postez ceva, si atunci prefer sa astept momentul in care voi putea intra din nou in starea mea buna, creativa si inspirata. Fac paine, dar numai in weekend, si anticipez clipele de ragaz in care voi putea sa va povestesc despre painile vechi promise si cele noi. S-au adunat deja foarte multe. Insa luna februarie va veni cu timp si buna dispozitie pentru scris.
Cumva m-am simtit datoare sa va spun asta, ca sa stiti de ce postez mai rar sau raspund cu intarziere la comentarii sau mailuri. citeste mai departe →
San Joaquin Sourdough – formula lui David Snyder
