Cand si de ce am spus NU improvizatiilor
Continuu in acest post discutia despre ustensile, si am lasat la urma bannetoanele, pentru ca am considerat ca merita un post special. Puteti citi sau reciti despre restul ustensilelor necesare in brutarie, mergand la postul precedent, link aici.

16. Bannetoane- Banneton, Brotform, Dough-Rising Basket
Sunt vase rotunde sau ovale folosite pentru a sustine aluatul in faza de dospire, dupa ce i s-a dat forma finala, inainte de a fi copt. Materialele din care sunt confectionate aceste bannetoane pot fi: ratan, nuiele, trestie, celuloza de lemn, plastic, etc. In principiu, orice cos impletit, rotund sau oval, se poate transforma in banneton, daca este acoperit cu o tesatura, preferabil de in, infainata.
Dupa ce timp de mai bine de doi ani am folosit toate vasele din bucatarie, de plastic, de nuiele, inclusiv strecuratoarea metalica de paste (nu e inventia mea), cu toate tesaturile, prosoapele, carpele pe care am pus mana, am ajuns in sfarsit sa testez bannetoane adevarate, dupa cum ati aflat deja dintr-un post precedent.
Va spun de la inceput ca nu pot fi obiectiva in evaluare. Sunt asa de fericita si de multumita de aceste mici bannetoane noi, incat imi vine sa strig in gura mare: cumparati-le imediat! Voi incerca sa va explic de ce cred ca merita aceasta investitie. Pe langa faptul ca elimina ca prin minune “n” factori de stres: ce carpa sa folosesc ca sa nu se lipeasca aluatul, cata faina sa pun pe ea, ce marime de vas imi trebuie pentru x g de aluat pe care le am, folosirea lor creeaza o anumita normalitate si respect in munca depusa. Avand ustensile potrivite ti-e drag sa lucrezi, si asta e imposibil sa nu se simta in produsul final. Spuneti dupa mine: “normalitate si respect”… nu va place cum suna?
1. Aluatul are nevoie sa dospeasca intr-un mediu care ii permite sa respire. Daca folositi un vas de plastic, metal, ceramica sau sticla, in care puneti o tesatura infainata, veti observa, mai ales in cazul unei fermentari lungi in frigider ca respectiva tesatura se umezeste, cu tot cu faina de pe ea, si uneori se lipeste de aluat. Un shaping si un aluat perfect pot fi compromise in momentul in care se inlatura tesatura. Bannetoanele de care va vorbesc, absorb surplusul de umiditate, lasa aluatul sa respire, si dupa dospire, aluatul poate si scos din banneton in stare impecabila.
2. O tesatura culcusita intr-un vas face cute, cute care se regasesc apoi pe forma aluatului, cute care pot deforma o “boule” sau chiar si un batard. Ca sa nu mai spun ca e aproape imposibil de infainat uniform cutele si intre-cutele tesaturii, in asa fel incat sa nu ramana locuri ne-infainate de care se poate lipi aluatul. Din cauza aceasta, tendinta e de a pune foarte multa faina pe tesatura, faina care apoi se lipeste pe aluat, se arde in timpul coptului, sau in exces, da un aspect inestetic painii. Cu bannetoanele profesionale dispar toate problemele enumerate mai sus.
3. In momentul in care cumparati un banneton, stiti exact ce cantitate de aluat poate cuprinde, si in consecinta puteti sa va calculati de la inceput cantitatea dorita. La vasele improvizate… nu ati patit niciodata sa dospiti aluatul intr-un vas prea mic, sau intr-un vas mult prea mare? Pe langa asta, bannetoanele au anumite curbe, laturi inclinate, raport latime-lungime-inaltime, gandite special sa serveasca scopului pentru care e facut. Vasele improvizate sunt sau prea adanci, sau prea plate, sau prea curbe, sau prea putin curbe. Iar daca gasiti un vas de forma perfecta, probabil nu stiti ce cantitate de aluat trebuie sa puneti in el, sau va incadrati in punctul 1 si 2.
4. Prin folosirea bannetoanelor, se elimina factorul “dezordine si mizerie”. Nu mai aveti nevoie de 100 de prosoape de bucatarie pline de faina, pe care trebuie sa le scuturati sau sa le spalati, doar ca sa constatati ca aluatul lipit nu se spala !!! si nici nu va treziti ca ati dospit aluatul in strecuratoarea de paste exact cand ati fi avut nevoie de ea. Fiecare obiect se intoarce la locul lui firesc si la scopul lui precis. Daca gandul asta nu va creeaza deja o stare de bine… atunci nu stiu ce altceva poate sa o faca.
5. Bannetoanele sunt frumoase si e o placere sa le priviti, sa le aveti si sa le folositi. Daca nu va intereseaza esteticul, dar apreciati lucrurile practice, va spun ca bannetoanele sunt practice. Le scuturati si le uscati dupa fiecare folosire, le depozitati unul peste altul intr-un dulap, nu ocupa mai mult spatiu decat alte vase ordinare de aceeasi marime si le folositi cand e cazul. Daca coaceti paine des, nu cred ca veti regreta daca le cumparati.

Pana acum, doar plusuri.
Aveti nevoie si de minusuri? Am cateva, dar nu pot spune ca au legatura directa cu bannetoanele.
6. Bannetoanele nu fac minuni cu aluatul. Un aluat prost format, ramane prost format si dupa ce e scos din banneton. Un aluat lipicios si prea ud, se poate lipi de banneton, asa cum s-ar lipi de orice altceva. Posesia si folosirea unui banneton, nu inlocuieste anumite lipsuri din tehnica. Daca painea se turteste dupa ce a fost scoasa din banneton, nu e vina bannetonului… E bine sa stiti asta, ca sa nu aveti asteptari mai mari decat e cazul.
7. Daca v-ati obisnuit deja cu forma anumitor vase pe care le-ati folosit pana acum, cel mai probabil ca dupa achizitionarea bannetoanelor sa trebuiasca sa va adaptati tehnica de “shaping” dupa forma bannetonului. Cel putin mie asa mi s-a intamplat. Pusa fata in fata cu bannetonul, mi-am dat seama ca folosind tehnica de shaping cu care eram obisnuita, voi obtine o forma mai “grasa” decat cea potrivita cu bannetonul. Nimic grav, doar putina practica de adaptare.
De unde se pot cumpara si cat costa?
8. Cel mai mare minus al bannetoanelor, din pacate, e chiar pretul lor. Si nu atat pretul, cat pretul transportului. M-ati intrebat de unde le-am luat noi (adica Florin, mai precis). De pe brotformen.de. (hi, Steffen!) Preturile sunt afisate acolo, puteti sa va faceti calculele, tinand cont ca pretul transportului este de 17 euro pentru Romania, la care mai adaugati ~2 euro pentru impachetat, plus o mica taxa pentru PayPal. Deci, la un pachet de max 5 kg (in care incap ~ 10 bannetoane asortate, in functie de material si dimensiune), platiti in plus ~20 euro transportul. Nu cred ca pentru Romania exista alta varianta (alt site) mai ieftina.
9. Desi pe site se specifica o durata de livrare de pana la 6 saptamani, la noi nu a fost cazul, pachetul fiind livrat in ziua urmatoare comenzii. Cred ca la o comanda mai mica de 3 bucati, exista insa o taxa suplimentara.
Daca vreti sa le comandati de pe site-ul de pe care le-am luat si eu (noi, cu Florin), probabil ca veti fi putin derutati de gama larga care va e pusa la dispozitie si nu veti sti ce sa alegeti. Sper ca sfaturile de mai jos sa va ajute sa luati decizia corecta:
10. M-ati intrebat ce dimensiuni ar fi cele mai potrivite. Nu am sa va raspund direct la aceasta intrebare, pentru ca nu exista un raspuns unic, valabil pentru toata lumea. Dar am sa va dau cateva linii de ghidare, care sper sa va fie de folos:
10.a. Ganditi-va cata paine consumati pe parcursul unei saptamani, si cat de des doriti sa coaceti paine. Obisnuiti sa tineti painea in congelator? Puteti face mai multa paine odata si sa congelati bucati sau felii? Atunci uitati-va la dimensiuni mari de bannetoane. Daca coaceti des si putin, uitati-va la cele mici.
10.b. Preferati sa faceti o paine mare, sau doua mai mici? Cat de mari pot fi cele doua paini, incat sa incapa in acelasi timp in cuptor? Ca sa va dau un reper: piatra mea de copt, de 39 x 35 cm “duce” doua paini ovale de 750g. Sau una rotunda, mai mare. E bine sa tineti cont de aceste aspecte, pentru economie de energie si timp. Daca va incap in cuptor doua paini de 1kg, atunci nu luati 2 bannetoane de 750g sau de 1500g. Daca va place sa faceti o paine mare, luati-va bannetoane rotunde sau ovale adaptate preferintelor voastre.
10.c. Nu in ultimul rand… cat de bine va descurcati la facut paine? Se intampla des sa nu va iasa cate o reteta si sa fiti nevoiti sa aruncati painea? In cazul acesta poate preferati sa faceti o paine mai mica, pana stapaniti tehnica si sunteti satisfacuti de rezultat. Un banneton de 750g e potrivit prentru experimente, chiar daca luati pe langa si cateva mai mari, pentru viitor.
10.d. Uitati-va bine si la dimensiunile bannetoanelor, trecute langa fiecare cod. Pozele pot fi inselatoare, dimensiunile sunt fixe. Daca vreti o paine lunga, gen franzela, sau din contra, daca vreti o paine ovala, la acelasi gramaj, aveti diverse optiuni acolo. Nu va grabiti cand alegeti, pentru ca de ales, alegeti o data, dar de folosit le veti folosi, in caz fericit, o viata.
11. Daca ma intrebati intre cane si wood pulp ce va recomand? Mi-e greu sa fiu obiectiva. Eu am tinut foarte mult sa am “cane” pentru ca imi place modelul pe care il lasa pe paine. Daca nu aveti aceeasi obsesie ca si mine, alegeti wood pulp. In schimbul de mailuri pe care l-am avut cu cei de pe site, am avut impresia ca ei imi sugereaza sa aleg wood pulp, mai degraba decat cane. Dupa ce le-am primit si le-am inspectat cu atentie, mi s-a parut ca cele de pulpa sunt mai rezistente, mai de viitor, cumva. Le-am folosit si pe unele si pe altele, si imi plac amandoua. Raman la impresia ca cele de cane sunt mai sensibile, si ma port mai grijuliu cu ele, dar nu am sa le reprosez nimic. Cele de wood pulp sunt grozave, si am inteles imediat de ce sunt asa de recomandate si apreciate.
12. Desi ar fi ideal sa aveti cat mai multe dimensiuni si forme, si e foarte usor sa va lasati prada tentatiei de a lua cate unul din fiecare, incercati sa ganditi corect si economic. Corect si economic e sa coaceti doua paini egale odata, nu pe rand, si nu una mare si una mica, pentru ca cea mica se arde inainte ca cea mare sa fie coapta. De aceea insist sa luati toate aceste aspecte in calcul, nu doar cele vizuale-estetice, inainte de a da o gramada de bani pe bannetoane. Forma bannetoanelor, dimensiunea lor, va vor obliga sa coaceti painile intr-un anumit fel, economic sau nu, in functie de cum le alegeti.
Cam asta ar fi de spus despre bannetoanele mele. Exista si alte locuri de unde le puteti achizitiona (amazon.de, bakerybits, herbert-birnbaum, bakeware , brotform.com, fantes, golda’s kitchen) si s-ar putea ca la cele de trestie (“cane”) calitatea sa difere, in functie de locul de productie si firma producatoare. Din pulpa nu am vazut in alte locuri.
Daca ma intrebati pe mine, le-as lua oricand de la www.brotformen.de, pentru ca au gama foarte larga, sunt seriosi, prompti si amabili. Mi-a placut ca am putut discuta cu ei pe mail, am cerut informatii si am primit ajutor imediat. Vreau sa fie clar ca nu le fac reclama cu vreun interes, nu am nimic de castigat. Imi spun doar parerea vis-a-vis de produsele lor, de serviciile lor, asa cum le-am perceput eu. Nu stiu cum se vor comporta in timp, nu am alta experienta cu alte produse similare ca sa pot face comparatii.
Ca si concluzie. Studiati review-uri, cautati prin magazine si pe net, si decideti singuri daca aveti nevoie de bannetoane si care e locul de unde va convine sa le achizitionati. Eu, ce am avut de spus, am spus deja. Pana nu am stiut cum e viata cu ele, le-am ignorat. Acum privesc inapoi si ma intreb cum de le-am neglijat atat amar de timp.
Fiecare cu bucuriile si jucariile lui. Se apropie Craciunul, ce-ar fi sa va cumparati niste bannetoane in dar?

S-ar putea sa va placa si...
in completare la ce a spus Codruta, cu bannetoanele din wood pulp (un fel de rumegus presat) trebuie ferite de apa, adica sa nu le puneti intr-o balta de langa chiuveta, cum am facut eu din greseala, caci sunt foarte absorbante si trag apa ca o sugativa :)) (anyway, se usuca fara probleme peste noapte la temperatura camerei)
btw, eu mi-am luat doua rotunde medii din wood pulp, doua ovale medii, tot din wood pulp si unul mare, din cane
Merci, Florin, chiar e bine de stiut (1) sa nu lasi bannetoanele langa o sursa de apa si (2) daca ai facut-o, sa le lasi sa se usuce la temperatura camerei. Imi pare rau ca a trebuit sa afli asta “pe pielea ta” :)
Suprafata lor interioara e tratata cu ceva sau e pur si simplu naturala. cum iese din presa?
corina, bannetoanele (cele din pulpa) sunt 100% naturale, facute din molid. Suprafata nu e tratata cu nimic, nu contin chimicale, etc.
Codruta, am o intrebare:
ma gandesc sa iau si eu 2 ovale si 2 rotunde.
piatra mea e 39×33. niciodata nu am incercat sa coc mai mult de o paine o data.crezi ca daca iau 2 banetoane de 1 kg ovale pot sa le folosesc simultan in cuptor? (painile aferente) banuiesc ca cele rotunde oricum nu incape mai mult de una.
mersi!
teo
teo, nu vreau sa imi asum raspunderea si sa iti spun “ia-ti un model, sau altul”… trebuie sa vezi ce latime au bannetoanele pe care ai pus ochii si sa calculezi in asa fel incat sa ramana spatiu suficient intre cele doua paini. Teoretic, doua paini de 14 cm pe o piatra de 39 cm functioneaza (cam inghesuite insa), dar conditia e sa nu se lateasca painile cand le scoti din banneton, ca atunci se strica toate calculele.
codru, am inteles ideea, nu-i vb de raspundere. nu prea ma pot hotari.
alta intrebare: dc am aluat mai putin decat ar fi indicat pt un baneton, e o pb sa folosesc acel baneton?
nu, nu-i nici o problema, am folosit si eu 700g in loc de 750g. Desi ar fi de preferat sa folosesti cantitatea indicata, a.i cand e dospit aluatul sa umple bannetonul, pentru ca e mai usor la “rasturnat”, alt impediment nu exista… (desi nu am incercat in banneton de 1000g sa pun doar 500g, totusi!!, dar la cateva zeci de grame diferenta fuctioneaza fara nici o problema)
stiu cum e cu hotaratul, si eu am stat o zi intreaga si mi-am tot facut calcule, socoteli, inclusiv desene in marime reala (stii tu, ca la arhitectura, epura in plan, intreaba-l pe blidi, sau pune-l pe el sa iti faca) pana m-am hotarat… :))
in final, m-am decis ca vreau ca painile sa nu fie foarte lungi, gen franzela, ci mai durdulii. Desi cred ca la shaping ar fi mai usor de facut o forma lunga, decat una indesata. tu ce crezi?
codru,
eu ma refeream la diferente de…200- 250 grame:) la, la rasturnat ma gandeam si eu, ca vor cadea ca din pod:)
mie mi-e mai usor sa dau forma ratunda, mi-e mai natural:), cred ca “impachetarea” aia de la shaping a lui hamelman din video am invatat-o prima si altceva nu mai stiu si pace! mie vizual imi plac si painile acelea ascutite la capete.
ps. se poate plati prin paypal si fara sa-ti faci nu stiu ce cont special?
mersi!
teo, 200…250 g nu cred ca e recomandat. Dimensiunea fundului e facuta in asa fel incat sa tina bine o anumita cantitate, daca pui prea putin aluat nu ocupa tot spatiul, iar aluatul se poate lati in loc sa creasca in sus. Sper ca intelegi ce vreau sa zic.
Painile ascutite la capete nu se dospesc in banneton. Si mie imi plac, mai mult decat orice altceva, doar ca e mai greu sa transferi panza cu ele cu tot in frigider. Bannetoanele sunt foarte practice, si frumoase, si te scutesc de batai de cap. O sa vezi :)
v-am facut schimb de mailuri, tie si lui razvan, va intelegeti voi mai departe. (cu banii, etc)
UPDATE: la painea de secara, poti folosi o dimensiune de banneton mai mica decat pentru cantitatea recomandata. Am facut azi 1100g aluat si le-am dospit in bannetonul de 750. E valabil doar la procente mari de secara (80%, in cazul meu), unde cresterea nu e semnificativa.
ha! tu ti-ai facut calcule si desfasurari in epura si pe mine m-ai lasat sa aleg dupa poze? :)))))
:))))))))))))) am avut o explozie de ras, citindu-ti comentariul!
pai, ia gandeste-te putin: abia ce ne cunoscuseram… epura bannetoanelor, nu era cea mai buna carte de vizita, nu? :))
Din ce ati prezentat eu m-am convins,gata le-am comandat !!Doua pentru paine rotunda de 0.500 si doua pentru franzela de 1kg, trei cane si una wood pulp.Total 25.86 euro ,si eu cred, asa cum spunea si Codruta ca va fi o investie buna si multumesc voua ca m-ati convins sa o fac. Cand le primesc fac cinste … ca sa tina!!!!
ce repede te-ai miscat, Leni! Super! Sa le folosesti cu placere, si sper sa ai, si sa avem, noroc cu ele, la cat mai multe paini :P
Leni,
A plecat comanda deja?
Mai vroiam si eu doua. Imparteam transportul.
razvan: si eu vreau sa iau. facem comanda impreuna?
teodora
Teodora, facem. Astept mail de la Codruta cu adresa ta.
mai primiti pe cineva la comanda cu bannetoanele? … pick me!
liz, tre sa ie legatura cu razvan. poate nu a reusit sa faca inca comanda noastra!
tre sa ie= trebuie sa iei, in ardeleneste:)
Liz,
In principiu pun comanda luni. Dacă vrei şi tu, alege şi trimite-mi mail, pe care-l obţii de la Codruţa.
Teo – priceput!
Razvan – you’ve got mail!
Buna
Daca nu va suparati… as vrea si eu doua. De citeva zile imi ies si mie painile ok, asa ca merit un premiu. Se poate? Multumesc
Daca a facut cineva comanda, m-ar interesa sa stiu cat este transportul si de pe ce site si-a achizitionat.
Multumesc mult
Sunt bannetoane din ratan diverse marimi cu husa de in la metro – in cluj, dar se dau doar la 4 odata lunguietele si 3 odata rotundele. cele rotunde, 3 buc erau sub 50 lei. mie mi-ar fi trebuit 1 si 1, da’ n-am cu cine sa impart, si la bucata nu dau ca am intrebat.
Diana, la ca raion in Metro ? Sau, daca intrebi, stiu aia ce sunt bannetoane (ca eu, pana aici nici nu aveam habar) ?
Codruta, nici nu stii ce incantata sunt de site-ul tau, atat estetic cat si pentagruelic :)
Felicitari !
Nu cred ca au idee, dar raionul cu cosuri este: cum intri mergi un pic in fata si te uiti pe stanga. E fata in fata cu tacamurile. Printre cosurile de servit paine, sunt si astea.
Multumesc mult, Diana. Imi dau seama pe unde e, am sa caut cu prima ocazie.
pentru 850g de aluat ce banneton merge?1kg,1.250?
pentru 850g aluat de paine alba, banneton de 1kg
Multam’!si daca e mai mare banetonul,de 1.250 de exemplu,exista vreo problema?ma gandeam sa cumpar cateva…,de regula fac paine cu 850-900g aluat,dar,ma gandeam sa cumpar de 1.250 ca,daca pe viitor vreau sa maresc cantitatea de aluat, sa nu cumpar si de 1kg si de 1.250kg.Ce sfat imi dai?merge pentru toate tipurile de faina?
nico, e bine sa iei un banneton mai mare, ca sa il poti folosi pt mai multe tipuri de paini. 1,25kg e ok pt 850g de aluat de paine alba, 1000g de paine integrala. Judecata ta e buna si corecta, poti sa iti iei banneton inclusiv de 1.5kg, atata timp cat faci paini relativ mari, si nu mici de 700g, sunt sigura ca se va dovedi de folos. Poate iti iei si unul mai mic, pentru painea de secara (de 0,75..1kg), dar asta tu stii mai bine, daca te intereseaza secara sau nu :)
Buna Codruta:),
Am primit de o saptamana banetoanele comandate si sunt foarte incantata de ele!:) O adevarata minunatie:)! Am facut deja 4 ture de paine (ca am avut si de aratat mamei mele care nu e in Timisoara tehnica de productie…acum “bread”-uim in paralel si impartim impresii:) ). Evident ca am gresit dimensiunea banetoanelor si le-am luat cam mari, drept pentru care am efectul de latire a aluatului, dar, din fericire, in cuptor se compacteaza si iese o paine cu forma frumoasa:).
Voiam sa te intreb cum cureti banetoanele? Eu recunosc ca le-am pus sub jetul de apa si am spalat faina (fara sa le las la moi) dar nu stiu daca e cea mai buna varianta.
Andra, bannetoanele nu se spala sub nici o forma cu apa!!! doar se scutura de faina si din cand in cand poti sa le perii cu o perie moale. Apa le deformeaza si le strica.
salutati mamei tale :)
Yooi! Merci mult! No water for them anymore:).
Transmit mamei salutarile:).
O zi faina sa ai!
As vrea sa fac comanda de banetoane, mai doreste cineva? ca sa facem comanda impreuna.
Maria, poate mai bine intrebi pe FB, s-ar putea sa fie mai multa lume pe faza. Poti intreba pe wall-ul FB al blogului, daca te ajuta.