Categories
alte cateva povestiri paini cu maia - sourdough breads

O placinta si o poveste. La gura sobei.

           Povestea incepe asa:
          E vara anului 1978, luna iulie, tabara de la Scarisoara. Un copil de 10 ani pleaca din tabara intr-o dimineata, insotit de un tanar adult, in drumetie pana la pestera de gheata Scarisoara. Un drum de 3 ore dus intors, un drum batatorit in fiecare an de cei aflati acolo in tabara. Drumetia aparent banala devine peripetie in momentul in care copilul nostru si adultul insotitor hotarasc sa nu urmeze drumul firesc, prin Garda de Sus si apoi prin padure, pe poteca cu marcaj, ci sa-si croiasca propriul traseu, o scurtatura imaginara direct prin mijlocul padurii. E cald, e soare, e dimineata inainte de pranz… e ciripit, veselie si ras.. what could possibly go wrong?
          Dupa cateva ore de mers si mers si mers anapoda, se intuneca brusc si incepe sa ploua. Cei doi sunt prinsi in padure, in ceata, ploaie, fara carare, fara marcaj, fara cea mai mica idee unde se afla si incotro s-o apuce. Cel mai probabil se plimba in cerc de ceva vreme. Copilul e in sandale, pantaloni scurti de piele si tricou fara maneci. Ploaia si frigul ii ingheata sufletul. Foamea incepe sa ii roada stomacul. Dintr-o data, in mijlocul padurii, prin ceata, se zareste un adapost: o casa mica, cu o usa mica si un geam mic, cu o soba cu horn din care iese fum, o casa-aratare desprinsa din filmele de groaza. Cei doi bat la usa si cer voie sa se incalzeasca putin la caldura sobei. Nu se stie cine sunt cei ce locuiesc in acea casa, dar cert e ca sunt oameni buni, muncitori si necajiti. Nimic de-a face cu filmele de groaza. Traiesc intr-o singura camera, care e si bucatarie si dormitor, un barbat si femeia lui. Oameni simpli, tacuti.
          Copilul nu vede nimic din jur, decat soba calda, iar pe soba, un blid cu placinte. Femeia coace placinte, direct pe plita de la soba, le intoarce pe ambele parti, si le tine la cald, una peste alta, pe farfuria de pleu.

placinta 02

          Imaginati-va un copil subtirel, cu capul blond ud si hainele ude si pielea de gaina, dardaind si clantanind din dinti, ratacit in padure, mort de foame, care ajunge intr-o casa calda cu soba si foc… imaginati-va fata acestui copil, crescut la oras, cu ochii holbati in blidul de placinte fierbinti. Ochi mari albastri cu gene lungi, fara sa clipeasca, pierduti in mormanul de placinte aburinde.
          In scurt timp, ploaia se opreste, barbatul le da indrumari incotro e pestera, cei doi sunt gata de drum, dar inainte de a pleca, femeia se uita la copil si il intreaba: ti-e foame? vrei o placinta? Acesta e momentul cel mai fericit al povestirii. Momentul cald si bun in care maini flamande de copil apuca o placinta, sufla in ea grabit, probabil, ca-i prea fierbinte pentru mainile lui inghetate, si o duce la gura cu ochii inchisi de placere.

placinta 03

          Daca a primit si tanarul companion o placinta, sau nu, daca copilul a primit una sau doua.. asta nu se mai stie. Cateodata, cand ascult si reascult povestea, ma intreb daca exista casa aceea si acum, daca a fost o zana sau o femeie reala… dar stiu ca a fost o femeie reala, caci povestea nu se termina aici. Inainte de a-si lua ramas bun de la cei doi calatori, femeia ia o punga de faina, goleste faina intr-un castron, si umple punga cu branza. O branza faramicioasa, sarata si mirositoare, indesata in punga de hartie cu urme de faina, rupta din putinul a doi oameni saraci, muncitori si tacuti.
          Dupa 30 de ani, copilul povesteste cu lux de amanunte toata povestea. Cum era imbracat, cat de frig si ceata era, cum a aparut casa aceea din nimic, cat de mici erau geamul si usa, cum a mancat branza mirositoare direct din punga, rupand bucati cu degetele…inainte de a ajunge la pestera (caci, da, au ajuns si la pestera, si apoi inapoi in tabara, pe inserat) dar mai ales povesteste, cu sclipiri in ochii mari si albastri, cum erau placintele acelea fripte pe soba. Moi si calde, pline de branza, cu un aluat subtire, auriu, mari cat farfuria. Mari cat foamea de copil flamand. Si copilul, barbat acum, ofteaza.
          Iar eu, ascult povestea, ma prapadesc de ras, caci e relatata cu mult mai mult umor decat am scris-o eu. Am auzit-o de cateva ori in ultimii ani, pe cand inca nici nu ma gandeam ca as putea reconstitui din amintirile de copil o placinta care sa semene cu aceea. Nu ca n-as fi vrut… dar detaliile se opreau la: “a fost cea mai buna placinta pe care am mancat-o vreodata, era subtire, coapta pe plita si era cu branza inauntru, crocanta si moale in acelasi timp” … hmmm… faceti voi o placinta din asa descriere, daca puteti. Eu una, n-as risca sa concurez cu asa amintiri.
          Dar intr-o zi, ma plimbam din blog in blog. Nu tin minte traseul, stiu ca am trecut pe la Zazuza si am salutat-o… dar de-acolo, cum am ajuns la Gabriela, nu mai stiu! Cert e ca am nimerit in mijlocul placintelor de la mama Luta. Si mi s-a aprins un bec in cap. I-am povestit imediat lui V, care a strigat cu un zambet: “astea sunt!” N-am mai avut scapare sau clipa de ragaz pana nu le-am facut. Din ziua aceea si pana azi, am copt zeci de placinte… chiar si 8 pe zi. Prima tura de aluat a fost cu drojdie, dar apoi am lasat reteta deoparte si am compus propria-mi formula… la ochi si la mana. V a zis ca e mai fraged aluatul in tura a doua, ca se topeste in gura si prin urmare, tura a doua a ramas de capatai. Am notat-o in mare pe hartie si am refacut-o, cantarind toate ingredientele, ca sa pot sa v-o redau exact (stiti voi… “faina cat cuprinde” si “apa la ochi” nu sunt tocmai expresiile mele favorite).
          Deci, cei care vor reteta originala, care a fost sursa de inspiratie, aluat cu drojdie… directia “mama Luta” pe blogul Gabrielei. Multumesc, Mama Luta, multumesc, Gabriela!
          Cei care vor sa foloseasca din plin maiaua, surplusul de maia, sau maiaua refrigerata, va dau mai jos reteta adaptata, modificata, facuta si refacuta.
          Cu o rugaminte, insa: hraniti cu o placinta un copil flamand. Un copil, care intr-o zi va deveni barbat. Un barbat care va cauta tanjind in lumea larga o anume placinta si o anume fata. De vis amandoua.

placinta 01

Ingrediente pentru aluat:
– Maia (cat de cat proaspata): 60 g
– Apa 70 g
– Iaurt: 60 g
– Oua: 100g (doua oua mici)
– Faina alba (Hajdu BL55): 315 g
– Sare: 6g
– Ulei de floarea soarelui: 30g (merge si 20g)
  • Dizolvati maiaua in apa, adaugati iaurtul ouale si bateti bine cu telul.
  • Adaugati faina, amestecati si lasati sa stea 15-20 de minute.
  • Adaugati sarea si amestecati cu mixerul pana ce glutenul e mediu dezvoltat. Daca aluatul e prea moale, mai adaugati o lingura de faina.
  • Adaugati uleiul, putin cate putin, mixand de fiecare data, pana ce aluatul absoarbe uleiul (cam in 3-4 ture)
  • Glutenul trebuie sa fie bine dezvoltat, aluatul elastic si fin.
          Cantitatea de aluat e pentru 12~15 placinte cu diamentrul de 22-24 cm. Daca nu folositi tot aluatul odata, dupa ce l-ati “framantat” (adica mixat cu mixerul), impartiti-l in doua. Lasati la temperatura camerei bucata pe care o folositi in ziua respectiva. Ce nu folositi, depozitati in frigider, intr-o cutie de plastic  cu capac. Va dospi lent, la rece, pana a doua zi, cand veti face tura a doua de placinte.
          Puneti aluatul pe care urmeaza sa il folositi intr-un loc caldut si asteptati sa dospeasca. Cantitatea de maia inoculata e destul de mica, deci timpul de dospire va fi lung, minim 4-5 ore. (de ex, faceti aluatul dimineata, si placintele la pranz. Sau faceti aluatul la pranz, si placintele seara). Daca va grabiti, folositi din start mai multa maia (ex 100 g, reducand cantitatea de apa si faina in consecinta).
          Aluatul acesta e destul de iertator. Poate fi insuficient dospit, si placintele vor iesi delicioase. Poate fi si usor prea dopsit (de ex… la mine a stat doua zile in frigider, si bulele mari de aer aratau ca e prea dospit), si placintele vor fi delicioase (desi va recomand sa il folositi cand e dospit corect, am probat toate variantele de dospire si n-am avut plangeri).
          Daca tineti post, faceti aluatul doar din apa, faina, maia, sare, ulei, adaptand cantitatea de apa, in asa fel incat aluatul sa nu fie foarte ud, dar nici dens.
Ingrediente pentru umplutura:
– Branza de burduf de oaie (recomand Unilact, am folosit si Napolact si comparativ, afirm ca: in timp ce prima s-a copt frumos, inclusiv in zonele unde branza a iesit din aluat, a doua s-a topit, a curs, iar gustul a fost inferior fata de prima)
          Daca tineti post, folositi la umplutura mere rase cu zahar si scortisoara (stoarse de zeama), sau varza cruda rasa cu sare si piper (stoarsa de zeama). Sau de ce nu, dovleac ras cu zahar si scortisoara? As merge asa de departe sa afirm ca puteti sa nu folositi umplutura deloc, doar sa le presarati cu sare, boia sau alte condimente. N-am incercat, imi dau doar cu presupusul.
           Dar pentru mine si povestea mea, branza de burduf e de neinlocuit.
          Cand sunteti gata de facut placinte si aveti toate umpluturile pregatite, luati (luati inseamna: taiati cu cutitul, cu foarfeca, sau rupeti cu mana) din aluat o bucata de 45-50g (cam cat un ou). Aveti doua optiuni. Sau manjiti blatul de lucru cu ulei si intindeti placinta pe blat, sau alegeti varianta lenesa si comoda, si folositi o farfurie plata in loc de blat. Adica, luati o farfurie plata (fara denivelari, santulete sau modele in relief), turnati putin ulei in ea si asezati bila de aluat in farfurie (sau pe blatul uns cu ulei, daca nu va place varianta lenesa). Presati cu degetele pana faceti un disc de aproximativ 15 cm diametru. Puneti branza de burduf din belsug in mijloc si strangeti marginile aluatului peste branza, sigiland bine si avand grija sa nu prindeti aer inauntru.
making of placinte 02Apasati din nou cu degetele incet incet pana aluatul se lateste si devine un disc mare si subtire (~22-25cm diametru). Toata operatia dureaza ~2 minute.

making of placinte 01

          Undeva intre timp, cu o mana curata, puneti o tigaie (daca aveti de fonta e grozav, daca nu, una de clatite) pe foc mediu, la incins. Ungeti tigaia cu un servetel imbibat in ulei (nu e nevoie de mai mult de atat, aluatul oricum e uleios). Luati placinta si asezati-o in tigaie si intre timp ocupati-va de aluatul de placinta nr. 2. Cand prima placinta e rumenita pe o parte, intoarceti-o pe partea cealalta si lasati-o sa devina aurie.

making of placinte 03

          Ati prins ideea. Le faceti pe rand, le scoateti pe o farfurie calda, una peste alta. La sfarsit, aveti de spalat doar farfuria folosita pe post de blat. Simplu, eficient si rapid.
          Asta e povestea placintelor. Placinte vechi de 30 de ani, ce asteptau sa fie descoperite si povestite. Placinte cu suflet, cu amintiri, rasete si emotii. Sa le mancati cu placere si daca aveti ocazia, nu uitati sa hraniti un copil. Va multumesc.

placinta 04

          Trimit acest post la Susan de la Wild Yeast, pentru galeria saptamanala de paini de pe YeastSpotting din 9 dec. 2011

placinta 05

91 replies on “O placinta si o poveste. La gura sobei.”

O poveste frumoasa, un mesaj din inima, fotografii minunate si o reteta savuroasa… Ce ti-ai dori mai mult intr-o duminica dupa amiza? Ah, stiu, o portie de placinta delicioasa, te rog :) Felicitari, Codruta! Mi-a placut tare mult povestea de la gura sobei

pfuai, exact asta era tema urmatorului meu post, placinte pe lespede din Ardeal, reteta mamei :) (btw, am trecut si eu pe la mama Luta, confirm ca placintele de acolo sunt bune, dar nu chiar ca cele facute de mama pe lespedea mstenita de la bunica :))

Florin, astept reteta mamei tale, sunt sigura ca merita incercata!
dupa cum ai vazut, nici eu nu am respectat reteta de la Mama Luta, am inlocuit laptele cu iaurt, drojdia cu maia si am micsorat cantitatea de ulei.
Posteaza reteta mamei tale si o probez deindata :)

Ce poveste frumoasa, spusa cu suflet. Bravo Codruta, esti un om cu o coloana vertebrala adevarata, ar trebui sa simtim toti ca tine.
Iar placinta arata minunat, am pus maiaua la crescut si de maine intru la treaba.

Buna Codruta… ultimele impresii – succes total
Am un sot si doi baieti. Au primit fiecare cite doua bucati placinta – botezate “Placintelul” si “Placintica”. Au spus ca sunt minunate si sa mai fac… Abia am mai salvat una pentru maine :)

Frumoase placinte, de poveste, nu alta. V e foarte norocos ca te are; sa te ridici la inaltimea amintirilor cuiva e de nepretuit.
Sunt intr-o trilema: 1. daca le fac respectand reteta, salivam toti, mai putin copilu´(noi suntem in post, el nu); 2. sa le fac fara ou si fara iaurt, parca nu-mi vine, s-ar chema turte in tigaie (ca pe la noi in Muntenia); 3. sa nu le fac, iar nu-mi vine, ca am ramas cu imaginea lor pe retina.
Of, ispita, piei!!

Mali… cu tine in gand am scris povestea… si acum imi spui ca nu faci placintele??? Pai treaba e asta? Crezi ca n-or fi bune fara ou? Eu zic ca-s bune. Sau… si acum watch me cum inventez on the fly o reteta: pui faina de seminte de in in loc de oua si lapte (sau iaurt) de soia in loc de iaurt. Ce zici? Suna credibil (dar tine cont ca habar nu am cum e laptele de soia, iar seminte de in nu am folosit pe post de oua niciodata, insa stiu ca e un inlocuitor folosit de vegani)…?

Am zis io ca nu fac placintele??? Never, never!!! doar ca ma gandesc la inlocuitori, laptele de soia iese din discutie ca nu ne place, cred ca incerc cu lapte de cocos/migdale. La seminte de in macinate ma gandeam si eu ca liant, da´nu stiu ce sa zic, o sa iasa cu totul altceva.
Oricum le fac in varianta ta, fii-miu e mare amator de placinte (saptamanal ii fac spanakopita), asa ca maine, le serveste calde.

PS´ aseara ma uitam la placintele tale si mancam pizza de post. Nu e drept!
PS´´ bag de seama ca sunt leat cu V.

mali, hai nu te plange, ca si pizza de post e buna. Secretul e in crusta, nu? daca pui rosii, dovlecei -sau- vinete, si ulei de masline si oregano-busuioc… nu mi se pare ca lipseste ceva :)
sa-mi zici ce reactie a avut pruncul :)

Am mai mancat prin partile Ardealului bunatati din astea si cam am o banuiala cum ar trebui sa iasa (am mancat unele umplute cu varza, ceva de vis!) dar… daca nu am maia? Cata drojdie se punea?

Jollyca, in locul tau as merge pe: 350g faina, oua 100g, iaurt 100g, sare 6g, ulei 20g…30g, drojdie instant dry 3-4g (sau proaspata cub 8-10g) si apa ~50g. Uleiul il adaugi la sfarsit, iar apa o reglezi in asa fel incat sa nu fie un aluat moale, dar nici tare. Nu e un aluat complicat si nici pretentios. iaurtul si uleiul il fragezeste si il face sa se topeasca in gura. :)

multumesc pentru poveste, a mers direct la suflet. Voi face si aceasta reteta. Si mie imi place branza de burduf, mai ales cea matura, dar eu o cumpar de la targul de langa facultatea de stiinte agricole.In ultima vreme am facut ciabatte si multe fursecuri, iar ieri am facut un rand de cozonaci cu maia din Ghiocel, sa vad cum ies (de cand folosesc maia naturala nu am mai facut cozonac), au crescut pufosi si foarte gustosi.Le-a facut poze sotul si le va posta in seara asta, iar maine iti dau linkul unde ii poti vedea. Poate reusesti sa postezi o reteta pentru cozonac pana la Craciun.
Sa ne reauzim cu bine si spor la treaba!

Vali, salutari lui ghiocel :)
Nu promit cozonac inainte de Craciun, desi voi face si cozonaci si panettone si challah la sarbatori. Doar ca nu stiu daca voi avea timp sa ii fac de proba si poza inainte de Craciun, sau doar de Craciun.

Thanks for google translate, that allows me to get a little glimpse on your story, so beautiful, from what I could understand…. I must have to learn Romanian just to read your blog in a better way! ;-)

seriously, though – I want to make this. I probably won’t be able to get to actually doing it until January, but if you don’t mind, when I’m ready to do it, I will ask you a few questions just to make sure the translation was up to par and I don’t make any silly mistakes

gorgeous photos, beautiful story….

Hi, Sally. Sorry about the bad translation, I read it too, and it’s awful.
I’f you want, I can translate for you the recipe and the instructions, and send you an email. I’d be very glad to do that.
Best wishes, codruta

oh, don t worry, I will get in touch with you as soon as I m ready to do it – with my attempt at translating it…. I actually love trying to figure it out, so it should be fun. But I will pass it by you before going ahead with it

thanks!

si placinta si povestea sunt f speciale :)
asa pofta mi s-a facut de branza de burduf ….

eu am facut in we placintele de care-ti spuneam la teaser, fara ou si iaurt pt c-asa erau placintele din amintirile mele, adica un aluat de paine, cu un adaos de ulei, s-au umflat in tigaie (vag unsa cu ulei) ca lipiile tale la cuptor :) au fost delicioase.

am sa fac acum si varianta ta, la branza insa trebuie sa ma multumesc cu telemea de oaie.

te pup!

Andreea… sa stii ca m-am gandit la tine cand am scris reteta, pentru ca stiam de la cineva din state ca nu gaseste branza de burduf. Mi se pare trist :(
Telemeaua de oaie probabil ca e mai sarata decat burduful, dar cred ca e un substitut bun. Poti combina telemea de oaie cu branza de vaci grasa si stoarsa.
Cand am folosit burduf napolact si la mine s-a umflat placinta in tigaie ca un balon, dar cand am intors-o pe partea cealalta am turtit-o cu paleta si am tinut-o apasat ca sa nu se mai umfle.
Delicioase si efemere.

Si uite asa, de la maia adunata in exces am ajuns in criza de maia! :)

Excelente placintelele! Multumim de reteta si de idee!
Am incercat sa le fac si eu subtiri ca si tine dar nu mai ajung doar reteta si ingredinetele, mai trebuie si indemanarea. Poate a veni si aceea cu timpul. (Desi experienta vine cu kilograme in plus. :( )

tuchi, :)))))))))))))
Ca sa iti iasa foarte subtiri, ingaduie-i aluatului sa se odihneasca intre intinderi. 2-3 minute de repaos fac minuni. cu cat il lucrezi mai mult, glutenul se intareste si se incapataneaza. Cum il lasi un pic sa se relaxeze, cum devine ascultator. :)

mali… lentils, cauliflower, spices, peas, potatoes, onions, cabbage, radish- astea sunt umpluturi de paratha. crezi ca merg si la placintele noastre? un fusion indiano-ardelenesc :))

why not? Am auzit eu vorbe cum ca prin ardeal se umplu placintele astea cu cartofi, varza calita, sfecla. E drept, n-am probat inca.

minunat! multumim de share! astept cu nerabdare weekendul, pana atunci nu cred sa am timp de placinte. daca se schimba ceva…anunt:-)

:(( acum vezi in ce stare sunt si eu de cand le-am descoperit. Am aluat in frigider, non stop, cum se termina, cum fac altul. Tot astept sa se plictiseasca vlad de ele, dar vad ca nici o sansa…

:)) ce scump e vladutz. ce ochi frumosi are. sper ca nu ti l-am deochiat :) ia zburleste-i parul ala balai din partea-mi. Spune-i ca eu sunt fata cu placintele. sigur o sa ma iubeasca :)

ciau zazuza. cand ai placinte te poti gandi si la madlene… dar fara placinte… au au… nasoala viata.
bunica ta era din apuseni? ca placintele astea se pare ca sunt de pe-acolo. Anyway, orice pretext ca sa le faci, e bun pretext. pofta buna!

minunate, au iesit super bune, desi eu am folosit drojdie din magazin…eu cumpar f.des brinza de burduf facuta in Bistrita, la BECLEAN.Placintele sunt minunate si reci, ,pofta buna

Dana, ce ma bucur ca le-ai incercat si ca v-au plaut. Din pacate, branza de care spui tu nu se gaseste aici… :(
placinte reci inca nu am probat :)) nu le pot face asa de repede cum se mananca, nici o sansa sa se raceasca :))

Doamne, placinte cum facea bunica. Coapte in tigaia neagra fara ulei. Ce amintiri….
Cu prima ocazie voi incerca sa le fac. Poate asa o sa-mi potolesc dorul de bunica si de placintele ei.

Faină tare povestea asta. Şi reţeta de plăcinte binevenită.
Mănânc de mic plăcinte coapte pe plită, pe placă de fontă sau în tigaie de fontă. Nu le suport pe cele prăjite şi îmbibate în ulei. Bunica din partea lui tata şi străbunica din partea mamei îmi făceau, dar apoi au trecut ani fără plăcinte.
Le încerc curând.

ceau, Codruta.
sa-ti dea Dumnezeu sanatate si inspiratie. da, re-confirm, astea sunt placintele copilariei mele, din inima Ardealului. le-am facut de post (aluatul), umplut cu varza calita pt mine si cu branza pt baieti. sunt atat de bune, dar atat de bune, ……
l-am hranit pe Sash. sper ca se pune:)
teo

Am reusit aseara sa le fac. Din pacate nici o poza…au trecut ca si cand nu ar fi fost. Le-am facut cu burduf si cu varza. Pentru ca mi-a ramas varza, azi sau maine repet. In cantitate dubla, ca o singura portie e putin la familia noaatra mancacioasa:-)

:)) Andrea, stiu ce spui cu portia prea mica si cu disparitia placintelor. Imi spui te rog, daca ai folosit varza cruda sau calita. Vad ca unii din cititori ai folosit varza calita. Eu ma gandam sa e incerc cu varza cruda. Tu cum ai facut?

Eu am folosit varza cruda. Dar desi au fost bune, pe viitor voi cali varza inainte. Asa cruda, chiar lasata cu sare cateva ore, tot a ramas relativ tare si mi-a rupt aluatul mai mult. Maine repet cu varza calita, deja e pregatita cu cimbru, boia si piper in frigider:-)

codruta,

am revenit cu informatii:)
am facut placintele de post (IAR si IAR) umplute cu: varza calita, spanac si usturoi, rosii (rosii cherry, taiate bucati). ultimele au fost dementiale, cu un parfum via Italia ametitor.

multumesc si tinem legatura!
teo

Hi Boleyn. I looked on your blog, and I was glad to find good food, comfort food from Romanian and Hungarian cuisine. Nice to meet you. if you make these flatbreads, let me know if you liked them.
codruta

deci, esti fenomenala:) si ca sa o tinem in povesti,a fost o data o fetita care si-a petrecut vacanta de vara la bunici acu vro 27 de ani:) siiii, a primit de la vecina o turta buna buna. pentru ca era fierbinte a scapat-o in nisip. era atat de buna ca a scuturat-o cat a putut si a mancat-o. vecina era cam batrana si bunica nu stia reteta asa ca eu am ramas cu dorul de a mai manca asa o turta…dar nu stia nimeni cum se face.multumesc, o fac acum,dupa ani de zile distanta de copilaria pe stradutele Begheiului Mic. te pup ah,le ziceau turce fripce;)

Codruta, am testat si eu azi reteta de placinta cu branza de burduf. E o nebunie!!! Iar branza recomandata de tine, cea facuta de Unilact, imi aduce si mie aminte de copilarie. Pot sa afirm ca nu am mai mancat din copilarie asa o branza buna (de burduf). Am avut si un pic de noroc intrucat nu am gasit aceasta branza decat la Auchan si era ultima din raft…
Dar totul e bine cand se termina cu bine si azi, spre seara, am savurat in familie o placinta facuta dupa reteta ta. Multumesc.

Hei, Codruta!

Sa vezi ce intamplare:sambata am fost la ghetarul Scarisoara si dupa un drum de 16 km pe jos prin zapada ne-am oprit cu niste prieteni pe care i-am cunoscut in excursie la un restaurant. Eram inghetati si uzi si obositi si abia asteptam sa gustam bunatatile pe care ni le tot laudasera.Erau din Cluj si imi tot spuneau cum vin oamenii 150 de km pana la Garda ca sa manance la “Mama Uta” si cum abia asteapta sa isi comande”placinta pe lespede” . Cand am vazut-o am recunoscut placinta din povestea ta si le-am spus si le-am spus si lor despre tine cu toate ca nu-mi aminteam detaliul cu locatia. Acum am cautat reteta de la tine ca sa le-o trimit si lor si citesc si vad ca intamplarea a fost la Scarisoara!!! Cred ca am gasit-o pe femeia din povestea lui V! :)

UF , placinte cum numai in apuseni am mancat …dor de MAMA UTA …dor de Padis , ne trezeam dimineata cu placintele aburinde langa cort de la tanti Ana din Padis . Sper sa le fac baietilor mei si fetelor mele maine o surpriza ! Mersi pentru retete si painici si maia si ….

Ileana, ma bucur foarte mult ca te inspira blogul meu. Te astept in continuare cu impresii :) (sper ca nu te confund cu alta ileana, de aceea risc sa te intreb… ai facut painea de secara?)

Am reinventat placinta ta, dupa metoda: nu am timp, cum fac totusi placinta?
Acelasi aluat, umplutura de ceapa calita, de varza calita, de burduf (Bluedino de la Lidl e super in reteta asta), spanac si loboda crude cu mult usturoi si marar-preferata mea. Twist-ul e ca aluatul l-am impartit in 2, am intins fiecare bucata pe un bret de lemn uns cu ulei la dimensiunea tavii, o bucata jos, umplutura, a doua bucata. Copt fara prezenta mea in cuptor. Nebunie!!
Acum ca apare spanacul, loboda, salata, voi face …nu zilnic, dar in fiecare weekend!

ce interesant! as putea incerca doar de curiozitate :)
sper ca ideea ta sa ajunga si la altii, care fac cantitate mai mare sau nu au timp mult la dispozitie :D

Draguta mea, am incercat si eu placintele. Cel mai fericit a fost iubitul meu, care le cunoaste sub un alt nume (cocoace). Asta a fost prima mea experienta cu un aluat cu maia si iti marturisesc ca sunt fascinata de felul in care se lucreaza, de felul in care creste, de cum se umfla la copt, de gaurelele din interiorul rezultatului final (mi-au iesit mai groase si se vedeau bine alveolele din aluat). Imi doresc sa ma fi vazut! M-am bucurat ca un copil!

iar eu ma bucur citindu-ti mesajul, fiecare placinta facuta de tine, imi aduce si mie un zambet si o satisfactie. Paine, placinta, orice faci avand ca inspiratie blogul meu, te rog sa impartasesti cu mine.
Sa-ti iasa painile si sa ii bucuri pe cei din jur.

Le-am incercat, sotul meu are o placere deosebita pentru tot ce inseamna branza. Au iesit foooooarte bune, am framantat cu ulei de masline, imi place mai mult atunci cand folosesc umpluturi sarate. Imi imaginez ca cele cu maia sunt mult mai bune, dar a mea e inca micuta, mai are de crescut, asa ca le-am facut cu drojdie. Pentru prima data am vazut cum este un aluat cu glutenul bine dezvoltat, si mi-am dat seama ca niciodata nu am framantat eficient, acum acord o mai mare atentie detaliilor, cand framant. Mai am multe de invatat, colind blogul tau si cred ca am citit aproape toate posturile, pe unele chiar le-am recitit. Sunt foarte entuziasmata de noile descoperiri, si imi pare asa de rau ca soacra mea imi tot spune ca e pierdere de timp cu hranitul maielei…dar eu mai tare ma ambitionez, il am pe sot care ma incurajeza in tot ce fac. Nu am avut nici un copil caruia sa ii dau turta, caci le-am facut seara si s-au terminat, dar baietelul care se ascunde in sotul meu a fost foarte incantat.

Buna, Codruta! :) In cele din urma trebuia sa-ti scriu un mesaj, fiindca de cand am descoperit blogul tau, periodic vin sa citesc…Intai nici nu visam ca voi reusi sa fac vreodata maia (acum creste mandra si grasa, din 30 decembrie am pornit, cu niscaiva emotii, dar am reusiiit!!), iar acum, de cand am facut-o….nu ma mai pot opri din citit, imi „mananci” zilele fiindca asta fac in fiecare clipa libera, studiez retete :)) Si cum, ca tot incepatorul, mi-e mila de maia s-o arunca, am in frigider….deci alt motiv mai bun sa o folosesc nu cred ca este decat minunatiile astea de placinte!!! Maine dimineata la treaba, deci :D

Iar povestea, de fapt blogul tau de poveste, il face sa nu fie doar hrana…sau sa fie si hrana pentru suflet! Imi doresc sa te citesc pana ajungi bunica, aia de poveste,care-si incanta nepotii cu minunile din bucatarie!

Cum e cu aprobarea comentariilor, trebuie sa mai fac eu ceva? Vad un mesaj postat dupa al meu, care inca steapta moderare. M-am intors abia azi sa spun cum am nfulecat placintele!!!! Mi-am incantat prietenele venite !! :D

Si, cel mai important, intre timp am facut o paine…tot cu maia reciclata :))) (1.2.3parca?! ) care s-a injumatatit intr-o ora, am mancat-o la ceas de seara cu omu…am scos de toate si am sfarsit mancand-o cu unt sa nu „alteram” gustul cu mancare :D (n-am avut ureche, abia am gadilat-o, cred, de frica sa nu-i fac ceva, dar gustul n-a avut de suferit…ma rog, n-am termen de comparatie, dar faptul ca la 10 noaptea mancaam amandoi paine aproape goala e suficient de graitor! ;)

Pentru maine am la dospit paine alba cu aditie de secara :)

Minunate! Si mai minunat daca ficare da cate o placinat la indemnul tau, mare lucru! Eu sunt incepatoare, am o maia de 4 zile care e foarte activa, creste dublu in 12 ore. As putea s-o folosesc la aceste palcinte din a saptea zi? Cu branza Feta ar merge, ce zici? Iar iaurtul cum trebuie sa fie? Gros sau subtire? Abia astept sa le fac! Si cu varza calita, de post, imi inchipui ca ar fi o nebunie!

Povestea e superbă, rețeta la fel – felicitări.
Doar că, la mine, n-a fost așa de simplu cum sună în rețeta ta. Cred că a ieșit aluatul prea moale și, mai ales după a doua întindere, nu reușeam cu niciun chip să le mai desprind de farfurie. Să vedem mîine, cu seria a doua.

Am incercat si eu aseara placintele, puternic manata de pofta. Din pacate, nu au iesit asa cum speram deoarece mi-au crescut prea mult in tigaie.

La noi, in Bihor, placintele astea se fac tare subtirele, de jumate de cm grosime, iar ale mele cresteau vazand cu ochi, desi am incercat sa nu pun mult aluat. A strambat al meu din nas ca nu sunt ca ca “ale lu’ mama”, dar a mancat.

Stau sa ma gandesc daca oi fi gresit eu ceva cand le-am facut pentru ca pe langa faptul ca au crescut, se si cam rupeau la a doua intindere :(

Dragă Codruta, regret din tot sufletul pentru costita de mai sus dar am scris comentariul pe tabletă și a înlocuit cu de la ea putere una cu alta și a ieșit ce a ieșit.

Nu sunt prea priceputa la aluaturi, dar ma tenteaza sa incerc aceasta reteta, insa nu stiu ce inseamna maia. Cum adica maia cat de cat proaspata? Eu stiu ca maiaua se face din drojdie, in momentul cand te apuci de framantat. Poate sa ma lamureasca si pe mine cineva?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *