Ganduri launtrice, promisiuni, schimbari, angajamente, reflectii, la sfarsit de 2011
Toata lumea pare agitata si fara timp zilele astea. Dar printre cozonaci, sarmale si cadouri, gandurile au loc si timp sa zboare. Intrati cu mine in joc, stergeti-va faina de pe maini si gasiti-va 5 minute sa imi scrieti.
Sunt 7 luni de cand am pornit acest blog. Da, stiu, nici mie nu-mi vine sa cred... dar timpul zboara mai repede decat constientizez. Daca din posturile mele, incet incet incepeti sa ma cunoasteti, sa stiti ca si eu, din comentariile voastre, am reusit sa va retin pe fiecare din cei care imi scrieti si sa va indragesc individual. Mi-ar placea sa aflu mai multe despre voi, atat cat vreti sa imi spuneti. Mai in gluma, mai in serios, as vrea sa cream o punte intre noi pornind de la o joaca. Vreau sa imi povestiti in 5 cuvinte, sau in 100, dupa stilul fiecaruia, ce promisiuni va faceti pentru anul urmator. Ce vreti sa schimbati in voi si in viata voastra, ce ganduri va dau tarcoale zilele astea de final de an, cum va impacati cu voi insiva si cat din ce v-ati promis anul trecut ati reusit sa indepliniti.
Nu vreau chestii intime sau prea marete, vreau povesti simple, banale, nostime, adanci sau superficiale, cum vreti voi, dar sa fie concrete si adevarate.
Si vreau sa ne intalnim tot aici, peste exact un an de zile si sa amintim cine ce si-a propus, sa vedem ce am facut cu propunerile si ce angajamente luam mai departe.
Hai ca nu-i complicat. Repet, nu trebuie sa schimbam lumea, doar mici lucruri din viata noastra.
Incep eu, daca imi dati voie:
Anul trecut, mi-am propus...
↓ sa fiu mai ordonata - n-am reusit
↓ sa mananc peste o data pe saptamana - nici pomeneala
↓ sa nu mai pierd timpul aiurea - ha ha ha, am irosit un punct degeaba, cred ca am ignorat hotararea asta in clipa in care am luat-o
↓ sa mananc mai putine fructe - nope
↑ sa fac ceva util cu pasiunea mea pentru paine - punct ochit, punct lovit! asa s-a nascut Apa.Faina.Sare.
Anul asta imi doresc si imi propun...
• sa imi vizitez parintii mai des
• sa ma reapuc de alergat
• sa citesc mai mult
• sa am mai mare grija de pielea mea (scrub, hidratare, stiti voi, nevoi care vin cu varsta)
• sa port manusi de fiecare data cand umblu la cuptor
• sa postez si sa comentez mai mult pe TFL (ca am fost lurker in ultima vreme)
• sa fac paine de secara 100%
• sa beau apa in fiecare zi (da, am o problema cu hidratarea, in general)
Na, ca am scris 8, dar primele trei sunt prea serioase, nu intra in joc.
Astept rezolutiile voastre, sunt foarte curioasa ce ganduri va trec prin cap si va multumesc daca le impartasiti cu mine.
Nu va urez inca an nou fericit caci ne mai vedem anul asta, voi incheia anul cu o paine si un update la cozonac, daca va fi bun de update, asa ca ramaneti aproape.
cu drag, Codruta
ok. hai sa trag si eu o linie si sa fiu serioasa cu mine:
1. sa nu ma mai gandesc cu groaza la job. altfel spus sa am curaj sa-l parasesc (utopie!!!!!) si sa ma apuc de gatit pentru altii. altii decat cei 2 baieti.
2. sa fiu mai zen (neisterica, blanda, calma) cu si pentru copilul meu.
3. sa-mi folosesc ambitia pentru singurul tel pentru care nu am folosit-o niciodata pana acum.
destul, ca m-ar face ultramegafericita. preafericita, si nu se cade.
teo
La multi ani cu sanatate si bucurii alaturi de cei dragi! Fie ca anul viitor sa iti aduca implinirea dorintelor tale. Eu visez ca anul ce vine sa fie un an bun, imbelsugat, sa invatam sa fim buni cu ceilalti, sa impartim cu bucurie si sa avem recunostinta pentru tot ce avem. Mai am de lucrat la lista personala, doresc ca trecerea la un alt ciclu de sapte ani (pe 23 ianuarie) sa imi aduca o mai buna intelegere a vietii.
Iti doresc sa gasesti ceea ce iti lipseste si sa imparti cu noi tot ce descoperi!
Pentru tot ceea ce imi doresc sa fac este nevoie de o buna organizare a timpului astfel incat sa le duc pe toate la bun sfarsit! Imi doresc asadar sa imi ajute Dumnezeu sa imi pun in practica toate gandurile bune pe care le am! Sper de asemeni pe zi ce trece sa devin o sotie si in acelasi timp o mama mai buna!
[In reply to codruta]
:) perfect! iti scriu un mail cand ma intorc in oras si te invit la o bautura de zane :)
P.S. “Trup de Zana” se continua in cercul de prieteni cu “trup de zana buna – da’ buna rau!” :))) – asa sa fie, nu zic…dar trebuie sa ma apuc de treaba
Eu ma gandesc de trei zile la subiectul asta. Ce-as putea scrie? M-ai prins intr-un moment in care ma intreb daca sunt in prag de depresie si in care sunt depasita de evenimente – se intampla multe (rele) intr-un timp prea scurt.
Incerc sa ma adun si sa fac tot ce mi-am propus pana acum: sa imi intru in programul ingrijire a casei pe care ma chinui de un an sa mi-l bag in sange, sa lucrez organizat la contabilitaturile mele in fiecare zi, sa apuc sa fac mai des paine, cornulete si placinte, sa fac macar jumatate de ora de sport pe zi, sa apuc sa invat cate zece pagini pe zi pentru examenul de consultant fiscal, sa ma joc mai mult cu copii, sa aplic cele scrise in cartea “Poti sa-ti vindeci viata”.
Va urez ca in Noul an sa va indepliniti toate dorintele!