Buy your weekday smoothies and get your weekend ones for free. (7 for the price of 5!)
Cand eram mai mica, adica pana acum cativa ani, anticipam ziua mea cu cateva saptamani inainte, facand liste. Liste cu ce vreau sa primesc, in ordinea preferintelor: cercei de argint, inel de argint cu piatra (si nu oricum, le si desenam pe hartie, ca sa fiu sigura ca primesc excat modelul pe care il vroiam), parfum, carti, bluze, agrafe, creme, samd. Fiecare produs era descris explicit. Daca nu ma insel, am si lansat printre prieteni moda listelor. E un mod eficient de a primi exact lucrurile pe care le vrei si pe care singur nu ti le poti permite, sau nu le consideri prioritare.
Anul acesta nu am facut lista (desi am enumerat cu voce tare cateva carti pe care le doresc, ca sa fiu sigura ca aude cine trebuie :)), in schimb, m-am trezit azi dimineata cu un alt fel de lista in cap. O lista cu lucrurile care exista deja in viata mea si pentru care sunt recunoscatoare. De ziua mea, anul 2011, sunt fericita ca
am parinti, si ca parintii mei traiesc sanatosi sunt sanatoasa iubesc un om drag sunt iubita de omul drag de langa mine am o pisica torcacioasa am prieteni am acest blog, locul meu de suflet am gasit in voi cititori si prieteni dragi pot spune ce varsta am, fara sa ascund cativa ani ma simt tanara nu am riduri, sau daca am, nu stiu de ele visez frumos
Am 34 de ani, doi parinti, un iubit, si viata e buna cu mine! Tot ce imi doresc de ziua mea este sa fiu sanatoasa si eu si oamenii mei dragi.
Voua ce ganduri va trec prin cap de ziua voastra?
ps. Apoi... daca va intereseaza sa stiti activitatea mea de azi: azi vom face bradul, pe care il vom impodobi cu turta dulce pe care am facut-o ieri, dupa ce o voi decora ca-n povesti. Contemplu indelung cea mai frumoasa paine de secara, dupa fomula de aici (cu faina integrala in loc de alba, si cu boabe de spelta germinata). Astept sa dospeasca un cozonac, apoi il coc... sa vedem cum iese. Poate reusesc sa-l conving pe V sa ne uitam deseara la “The sound of music”, ca de doua zile imi fredonez singura melodiile din film. Citesc mesaje, vorbesc la telefon. Ma intalnesc cu cativa prieteni. Vreti nu vreti, va arat painea de secara :)
si turta dulce :)
64 comments
ti-am descoperit blogul de ceva timp si vreau sa-ti spun ca e minunat de serios, interesant si important
iar modul profesionist in care-ti construiesti reputatia de expert al painii e impecabil :)
felicitari, succes mult in continuare si la multi ani!
cu drag
codruta, ma incumet sa incerc! doua luni jumate de lucrat cu aluat cu maia naturala nu fac cat cei aproape 3 ani ai tai, dar sper ca macar ceva comestibil sa imi iasa:-))
noi, asta din familia mea, credem ca nu este (deocamdata…) nimic mai bun decat painea cu maia naturala! la capitolul paini. sa nu spun cat iubeste iubitul meu pancakes-urile facute tot cu maia, dupa reteta celor de la king arthur.
LA multi ani Codruta!
In anul in care intri sa-ti implinesti toate proiectele… si sa vii cu multe paini:)))
Pe curand.
[In reply to Vali Vlad]
merci draga mea. Iti doresc si tie ingeri buni si ganduri curate.
[In reply to andrea]
la multi ani de sf Andrei.
deci… nu sunt singura de aici care crede ca painea cu maia e mai gustoasa? Am patit exact ce spui tu, mai demult, cand a trebuit sa fac o paine rapid dupa ce ne-am intors din concediu. Maiaua nu era pregatita, noi nu aveam paine… si am facut una cu poolish. A fost buna calda, a doua zi am facut mofturi. Vlad a zis sa nu ii mai dau sa manance asa ceva. “asa ceva”… era ceva ce altadata ni se parea super buna :))
la cozonac, a fost o reteta on the fly, nu atat ingredientele, pe care le aveam gandite dinainte, ci metoda. Pot sa descriu ce am facut si sa dau cantitatile… dar nu pot explica in detaliu timpul de fermentare si dospire, pentru ca a fost pur si simplu adaptat pe moment, in functie de cum arata aluatul… nici nu m-am mai uitat la ceas la un moment dat. Stiu ca l-am inceput la ora 12 ziua si l-am copt a doua zi la ora 16. Noaptea la 12 l-am pus in tava, la dospit. As sti sa mai fac o data, ghidandu-ma dupa cum arata aluatul, dar nu pot sa explic altora cu exactitate. Daca accepti o reteta in care voi spune: se lasa la fermentat x ore, dupa care se adauga stafidele si se mai lasa la fermentat x ore… :)) crezi ca e posibil sa umpli “x”-ul cu propria judecata si experienta?