Buy your weekday smoothies and get your weekend ones for free. (7 for the price of 5!)
Paine simpla, aproape fara reteta- este painea pe care am etalat-o acum cateva zile cu titlul "prima paine cu maiaua noua" - aici detaliez ingredientele si metoda
Uneori am chef sa fac o paine simpla, fara vreo reteta lunga si complicata, fara multe etape de urmat. Vreau doar sa amestec totul intr-un bol si sa astept sa fie gata painea. Nu vreau sa ma uit in carti, nu vreau sa calculez si sa scalez vreo reteta. Painea aceasta e exact o astfel de paine, perfecta pentru zilele de lene. E o paine de vara, pentru ca se face cu o seara inainte si se coace dimineata devreme, inainte de a napusti caldura in casa. E o paine usoara, cu miez moale si coaja crocanta, unde calitatea maielei e pusa in evidenta. Necesita o minima memorie si o minima cunostinta de aritmetica. Am descoperitt-o pe forumul de la The Fresh Loaf aici, inventata de Flo de la makanai. Va recomand sa cititi zecile de comentarii de pe forum (in limba engleza), sau sa faceti o vizita pe blogul ei (in limba franceza), este foarte frumos si bine scris.
Principiul e simplu: la o parte de maia 100% hidratare, se pun 2 parti de apa, si trei parti de faina. De unde si numele 1:2:3. Maiaua trebuie sa fie hranita si crescuta. Faina poate fi alba, sau o combinatie de faini, unde cea alba e minim 50%. Sarea se calculeaza in asa fel incat sa reprezinte 2% din cantitatea de faina folosita (se ia in considerare si faina din maia). De ex, 100g maia (care e compusa din 50g faina si 50g apa), 200g apa si 300g faina, rezulta sare 7g. Aluatul are o hidratare de 71%, ceea ce e destul de mult si rezulta un aluat foarte umed, dar cu o mixare sau framantare buna la inceput, 2 stretch and fold pe parcursul primei fermentari, si aluatul devine usor de manipulat.
Eu am pornit de la coada, adica vroiam sa obtin 900g de aluat, pentru o paine destul de mare. Cu regula de trei simpla, am calculat ca am nevoie de 150g maia, 300g apa si 450g faina. Am avut niste faina de ovaz si faina integrala pe care vreau sa le consum inainte de a expira, si am transformat reteta in felul urmator:
Cantitate: aluat 900 g pentru o paine de 760g procent de hidratare: 71%
Timp necesar: - autolyse: 30 min - framantat 10 min - prima fermentare (dospire): 2h:30min (cu 2 S-F, la interval de 50 min) - pre-format, relaxat si si dat forma: 30 min - a doua fermentare: 1h la temperatura camerei, apoi intarziat in frigider 8-10 ore - copt: 40 min la 230C, cu aburi primele 10-15 min (direct din frigider sau dupa o ora de stat la temperatura camerei)
Ingrediente: - Maia 150g hidratare 100% (obs.: maiaua trebuie sa fie hranita si dublata/triplata in volum (nu se foloseste inainte de / imediat dupa hranire, ci cand e in volum maxim) - Apa: 300 g - Faina alba: 270 g - Faina integrala de grau: 100g - Faina de ovaz: 80g - Sare 10g
obs: puteti folosi si alte tipuri de faina in locul celei integrale sau de ovaz.
Metoda:
-
Maiaua se dizolva in apa (eventual pastrati 10g de apa deoparte, ca sa puteti ajusta la final), se adauga faina si se amesteca bine cu o lingura, se acopera vasul si se lasa sa stea 30 min, faza numita autolyse, in care glutenul se formeaza, fara a necesita framantare.
-
Dupa 30 min presarati sarea deasupra si mixati cu ajutorul uni mixer, sau framantati cu mana direct in vas, pana ce glutenul se formeaza, dar nu e complet dezvoltat. Daca luati o bucata de aluat in mana si incercati sa o intindeti, ar trebui sa puteti face asta fara sa se rupa. Daca priviti prin partea intinsa in contralumina, veti observa ca e usor semitransparent.
-
Transferati aluatul intr-un vas mare dreptunghiular uns in prealabil cu putin ulei, de preferat cu capac.
-
Lasati la dospit 2 h si 30 min, cu doua seturi de intindere si impaturire direct in vas (adica Stretch and Fold tehnica aratata aici) din 50 in 50 min.
-
Dupa 2h30min, rasturnati aluatul pe un blat de lucru infainat si dati-i o prima forma, rotunda sau oval alungit. Pesarati putina faina deasupra si acoperiti cu un prosop. Asteptati 20 min sa se relaxeze glutenul. Acest lucru va permite sa puteti lucra aluatul in continuare fara a-l degaza prea tare si fara a-i sfasia pielea exterioara.
-
Luati bucata de aluat si dati-i o forma finala, rotunda sau oblong. Asezati-o cu sigiliul in sus intr-un banneton, sau intr-un vas in care ati pus o panza de in presarata bine cu faina. Alternativ, puteti sa o asezati intre cutele unei panze de in rigide- eu asa am procedat pentru aceasta paine.
-
Aoperiti cu o folie sau introduceti totul intr-o punga pe care o legati bine ca sa nu se usuce aluatul si lasati sa stea la temperatua camerei timp de o ora, dupa care transferati vasul asa cum e (cu punga pe el) in frigider.
-
Lasati sa stea in frigider 8-10 ore.
-
Cu o ora inainte de a coace, preincalziti cuptorul si verificati daca aluatul este suficient de dospit. E destul de greu de apreciat acest lucru cand aluatul este rece- eu procedez in felul urmator: in primul rand apas cu degetul- daca ramane indentatia acolo, din pacate auatul s-a dospit prea tare, si nu mai e nimic de facut. Daca adancitura revine inapoi, pun palma pe aluat, cu finete si incerc sa il misc putin in lateral stanga dreapta, apasand usor de tot- daca mi se pare ca e tare si opune rezistenta, il scot din frigider si il las o ora la temperatura camerei-pana se incalzeste cuptorul. Daca il simt putin molatec, ca un colac bine umflat dar nu la maxim, il las in frigider pana se incinge cuptorul. E mai mult o intuitie, nimeni nu poate da o metoda cu rezultat garantat, e important sa cunosti aluatul in diferitele lui faze, ca sa poti aproxima cat mai corect ce ai de facut.
-
E nevoie de aburi in primele minute de copt, asa ca pregatiti o tava cu apa, pe care o asezati in cuptor, la partea inferioara, sub piatra de copt.
-
Rasturnati painea pe o hartie de copt si crestati-o in felul dorit, in functie de forma pe care i-ati dat-o. Eu am ales sa fac 3 taieturi, pentru ca forma era destul de alungita. In momentul in care cuptorul si piatra sunt bine incinse, si apa din tava fierbe, puteti introduce painea inauntru.
-
Lasati aburii timp de 10-15 min, dupa care scoateti tava si lasati painea sa se coaca inca 30 minute, sau pana cand e bine rumenita si lovita usor cu degetul la partea de jos, suna a gol. Stingeti focul, deschideti putin usa cuptorului si lasati-o sa mai stea 5 minute, dupa care asezati-o pe un gratar.
-
Asteptati sa se raceasca complet inainte de a o taia.
Pofta buna, dragi prieteni!
Note finale: Cu aceasta ocazie, am probat noua mea maia, si sunt foarte incantata de rezultat. Painea are volum, culoare frumoasa, iar gustul e nemaipomenit. E una dintre cele mai frumoase paini pe care le-am facut vreodata. Se simte o foarte usoara tenta acra, mai ales in prima zi, ceea ce e absolut normal, pentru ca se foloseste direct din maiaua mama, si o cantitate de 15% din faina totala este prefermentata. Cei care doresc, pot sa vada si postul in engleza de pe The Fresh Loaf, blogul meu, unde complimentele celor de acolo imi fac cinste si ma coplesesc.
Sunt fericita ca am daruit din maia unor persoane, doua la numar, care si-au exprimat interesul pentru aceasta. Le doresc prietenie frumoasa si viata lunga impreuna. Cu acest post, maiaua mea cadou s-a terminat, imi pare rau pentru cei care nu sunt din Timisoara si ar fi vrut sa primeasca... Voi vedea pe viitor ce pot face.
Trimit acest post catre YeastSpotting
109 comments







https://picasaweb.google.com/102539273657045615626/26Octombrie2011?authuser=0&authkey=Gv1sRgCM3M4rPc-t6-Ow&feat=directlink
mersi Codruta!uite cred ca l-am reparat
[In reply to adela]
adela, ma bucur pentru maiaua ta si painea buna. din pacate link-ul nu functioneaza, vezi daca poti face ceva in privinta asta.
poti trece deja la cantitati mai mici de maia pastrata, si sa o hranesti 1:2:2, sau chiar 1:3:3 daca e f cald in casa. (de ex, tii 10 g maia si o hranesti cu 20g apa, 20g faina). dizolva energic maiaua in apa, ca sa faa spume si sa se oxigeneze. evetual pune-ti o rezerva in frigider, pe care o reimprospatezi o data pe luna (sa o ai de rezerva, daca cea din bucatarie pateste ceva). Ideal e sa o hranesti dupa ce a atins maximul, si incepe sa colapseze. Dar nu iti fa o obsesie din asta, o data dimineata, si o data seara e suficient. incearca cateva proportii si vezi la care creste cel mai mult si tine cel mai bine. (ex, la mine, in perioada asta, aplic 1:1,5:1,5… maxim 1:2:2 si o hranesc dimineata si seara – dar tine cont ca la mine in casa e destul de frig, max 20C). de folosit trebuie insa sa o folosesti cand e la maxim (when it reaches the full ripeness, just before it starts to collapse).
mai vorbim pe parcurs, daca apar intrebari.
am revenit cu o painica, nu prea seamana cu a ta! dar maiaua mea nou si-a facut treaba! nu stiu daca am lasat-o destul la dospit (cam 9 ore), am copt-o prea tare iar de scoring nu mai zic nimic!dar de buna e foarte buna putin acrisoara dar nu exagerat.ei dar la ce ora am copt-o asta e alta poveste… pe la 4 a.m. ca doar am folosit maiaua cand a fost in punctul ei maxim, asta e o problema pe care trebuie sa o ajustez neaparat. maiaua o hranesc inca la 12 ore pana maine inclusiv(1:1:1) dar ea ajunge la forma maxima la vreo 5 ore dupa hranire.Dupa ce trec cele 14 zile de la formare trebuie modificat raportul astfel incat sa fie la volum maxim la 12 ore si imediat dupa ce ajunge aici trebuie hranita imediat sau folosita?nu-s sigura ca am inteles bine(vreau sa o mentin la temperatura camerei deocamdata), o sa te mai intreb pe tema asta concret la retetele pe care vreau sa le incerc ca sa fiu si gura ca nu fac prostii!aici e link-ul: https://picasaweb.google.com/102539273657045615626/26Octombrie2011?authuser=0&feat=directlink
pizza am facut-o cu maiaua flamanda (am avut chef de joaca in ziua 7)si cu un adaos de 0.5g drojdie, si a doua(adica cea din imagine) am copt-o dupa 5 zile a fost cel mai bun aluat de pizza mancat sau facut, imi imaginez ca tre sa fie si mai bun realizat in conditii ‘normale’.
[In reply to carmendu]
Carmen, avem multe de discutat :) in primul rand, nu ai facut o greseala foarte mare: o abordare corecta cand lucrezi cu maia este asta: se ia o cantitate mica de maia mama, se amesteca cu apa si faina, si se lasa cateva ore sa creasca (intre 6-12 ore, in functie de cat e de activa maiaua, de temperatura, si de proportia intre faina maia si apa). Asa ca, pana aici, actul tau a fost corect. Insa, in a saptea zi, probabil maiaua nu era foarte matura, si ai hranit-o intr-o proportie de ~1:5:5 (14:68:68), probabil ca nu a putut activa o cantitate asa de mare de faina. Alta varianta posibila ar fi ca a fost asa de activa, incat a crescut si a scazut la loc in cele 12 ore, incat dimineata cand te-ai trezit si te-ai uitat la ea, ti s-a parut ca nu a miscat (de obicei se foloseste un borcan curat si uscat, in asa fel incat maiaua lasa semne pe peretiuii borcanului, si poti observa cat a crescut pe timpul noptii). Eu as merge insa pe prima varianta. Ideea e ca in nici un caz nu ar fi trebuit sa o folosesti imediat dupa ce ai hranit-o. Judecata ta a fost corecta, doar ca maiaua nu s-a comportat cum te-ai asteptat.
Fata de metoda de a elabora maiaua treptat, reteta de paine 1:2:3 este diferita: se merge pe ideea ca din maiaua mama, nu se arunca surplusul, ci acel surplus se foloseste la paine, ceea ce e super, mai ales cand ai o cantitate mare de maia. Asa ca nu e nevoie sa elaborezi o maia speciala, ci cand maiaua mama e activa la maxim, iei din ea catvea sute de grame si le amesteci cu apa, faina, sare si faci o paine (adica elimini acele 12 ore de elaborare- insa repet, conditia e ca maiaua sa fie hranita si umflata)
Spune-mi daca ti-e mai clar acum, daca am reusit sa explic mai bine. Intreaba-ma orice, pana intelegi. Nu ma deranjeaza deloc, dimpotriva, ma bucur daca pot sa te ajut.
codruta, multumesc ca mi-ai raspuns la postul pentru maia.
am facut exact greseala pe care ai intuit ca am facut. am luat din maiaua mama care era in formare (eram in ziua 7) si am lasat-o 12 ore. am facut asa cum cere reteta 150 gr maia (14 gr maia mama/68 apa/68 faina). doar ca nu m-am gandit ca as putea sa o folosesc in acel moment. eu am mai lasat-o inca 12 ore!!!!
mai departe nu am mers cu reteta, ca m-a descurajat!
acum astept sa ajunga maiaua mama la forma maxima si voi face cum mi-ai spus tu.
multumesc inca o data.