Cumpără-ți smoothie-urile pentru ziua de lucru și primești-le gratuit pe cele de weekend. (7 la preț de 5!)
Reteta de lipie
Pentru ca pot! Da, lipiile se pot face acasa. Doar o avertizare este necesara, inainte de orice: odata ce le faceti acasa, nu mai exista cale de intoarcere, nu veti mai putea manca lipii cumparate. Daca acelea din comert vi se par acum bune, incercati-le pe acestea, si mai ganditi-va o data. Pur si simplu, nu se pot compara. Lipiile facute in casa sunt moi, dar in acelasi timp pufoase, aerisite, proaspete. Pentru mine, care sunt asa de obisnuita cu retete nu tocmai simple de paini, care cer mult timp, si necesita anumite tehnici, facutul acestor lipii e o joaca, o relaxare. Dar ceea ce imi place cel mai mult, e sa le privesc in cuptor umflandu-se ca o minge- in cateva minute, un disc plat ca o clatita se transforma intr-o perna umflata cu aer - e pura magie!
Cantitate: 4 lipii mici, sau 3 de marime medie
Timp necesar: - autolyse: 15 min - dospire: 1h 30 min - dat forma: 20 min + 10 min - copt: 3 min / lipie la 230°C
Ingrediente: -Faina alba: 200 g -Apa: 140 g (+/- 10 g) -Sare: 4 g -Drojdie instant dry: 1.3 g -Ulei (de masline): 10 g -Zahar (optional): 10 g
Metoda:
-
Intr-un vas amestecati faina cu apa. (nu puneti toata apa, lasati 10g deoparte) Acoperiti cu un prosop umed si lasati sa stea 15-20 minute (autolyse).
-
Presarati deasupra sarea, drojdia, optional zaharul si adaugati uleiul. Framantati cu mana aproximativ 10 minute, pana se formeaza o bila supla, elastica si nelipicioasa (daca e nevoie adaugati cantitatea de apa pastrata) Framantatul se poate face direct in vas, sau pe un blat de lucru.
-
Puneti aluatul intr-un vas uns cu putin ulei, acoperiti cu un prosop umed si lasati sa stea intr-un loc ferit de curent 1h:30min (pana isi dubleaza volumul).
-
Rasturnati aluatul pe un blat de lucru infainat si impartiti-l in 4 bucati egale. Aveti grija ca doar o fata a bucatii de aluat sa atinga blatul infainat. Luati fiecare bucata in parte si dati-i o forma de sfera. Acest lucru se face in felul urmator: se aplatizeaza usor cu podul palmei (partea de jos e infainata, partea de sus, nu), se prind colturile si se aduc spre centru, sigilandu-le usor, se repeta, pana se obtine o forma rotunda. Se intoarce cu partea infainata in sus, si cu palma facuta caus se freaca usor de blat, prin miscari de rotire - la faza asta blatul nu trebuie sa fie infainat, aluatul trebuie sa se frece de blat, nu sa alunece pe el. Se asaza sferele cu partea neteda in sus si partea sigilata jos, se acopera cu un prosop umed si se lasa sa stea 20 min. Intre timp forma se relaxeaza si apoi se poate lucra cu usurinta.

-
Intre timp, se incalzeste cuptorul, cu piatra de copt inauntru.
-
Dupa 20 de minute, luati o sfera de aluat, apasati-o usor cu podul palmei, pentru a o turti, si cu ajutorul unui sucitor faceti un disc rotund de 20-25cm. Presarati blatul cu faina, inainte de aceasta operatie, si verificati sa nu se lipeasca nici de blat, nici de sucitor. Rulati usor discul pe sucitor (ca sa il puteti muta), si transferati-l pe o hartie de copt. Acoperiti cu un prosop si faceti urmatorul disc (in mod normal asta dureaza cam 3-4 min).



-
Bagati prima lipie in cutor, cu tot cu hartia de copt si lasati-o 3min. La 3 minute e foarte moale, daca vreti sa fie mai uscata, puteti sa o lasati mai mult (dar apoi nu veti putea sa o rulati fara ca se rupa, si tot hazul la lipii e sa fie moi, nu?). In cele 3 minute se intampla magia, faceti-va timp sa va uitati prin geamul de la cuptor: explodeaza pur si simplu, se umfla ca si cum a-i umfla o minge de plaja cu pompa, mie intotdeauna imi seamana ca forma cu piatra de curling.

-
Scoateti-o din cuptor, cu grija sa nu va ardeti, ca imediat se va dezumfla, iar aerul care iese din ea e foarte fierbinte si asezati-o pe un prosop uscat. Din pacate nu am apucat sa o fotografiez inainte de a se dezumfla, ce vedeti in poza de mai sus e doar un sfert din cat era de umflata. UPDATE: poze cu lipiile umflate gasiti aici
Procedati la fel si cu celelalte lipii, cand le scoatei din cuptor claditi-le una peste cealalta, iar la sfarsit inveliti-le cu prosopul. Astfel se pastreaza moi, daca le lasati descoperite, se vor usca. Cel mai bine e sa le mancati imediat. Odata racite, bagati-le intr-o punga cu zip, sau puteti sa le congelati, se pastreaza foarte bine in felul acesta.
Pofta buna, dragi prieteni!
Trimit acest post la Yeastspotting
57 comentarii







Am pregãtit aceste lipii si mi-au iesit perfecte din prima, ca rãspuns al provocãri de pe blogul Amei, am descoperit blogul tãu. O zi bunã :)
[In reply to Mihaela]
ah, Mihaela, iti multumesc pentru acest mesaj. Imi faceam mustrari ca nu ti-am raspuns mai repede si ma intrebam daca raspunsul meu a ajuns la tine int-un final.
Stiu ca sunt bune aceste tortilla, prietenul meu e topit dupa ele, si intre lipie si tortilla ii e greu sa se hotarasca pe care o prefera. Au texturi diferite, consistente diferite, dar sunt bune amandoua… probabil ca in functie de mancarea cu care le asociezi, sunt mai potrivite unele sau altele. O sa vezi, dupa ce iti trece problema cu drojdia, poti sa le compari. Pana atunci, m-as bucura sa mai aud de tine din cand in cand, si va doresc multa sanatate si tie si sotului.
Buna Codruta,
Nu, nu te-am abandonat deloc :)
De fapt, vreau sa iti spun ca weekendul asta am facut reteta de tortilla impreuna cu sotul meu care a pus si el mana la amestecat faina cu untul ca untura n-am avut :) Am scos tabla pe care coacem toamna gogosarii si ne-am apucat de treaba.
Rezultatul a fost FENOMENAL! :)
Le-am dus si la servici si s-au evaporat cat ai clipi. Bineinteles ca am spus de unde am reteta :)
Au iesit 12 tortille nedospite extrem de fragede. Am incercat si mai groase, si mai subtiri, ambele sunt bune, desi as zice ca cele mai bune au fost cele nu foarte subtiri pentru ca s-au pastrat mai moi de pe o zi pe alta.
Mirosul e senzational si am avut placerea sa vad ca se umfla si apoi pocnesc usor, si astfel se rumenesc frumos.
Una peste alta, sunt foarte incantata.
Chiar acuma cand iti raspund am mai framantat de o tura si am lasat aluatul sa se odihneasca inainte de a-l modela in sfere. De data asta am sa pun si niste seminte amestecate (susan, in ceva mac) sa vedem cum iese.
Iti multumesc foarte mult si iti promit sa raman o cititoare fidela a blogului tau!
Mihaela
[In reply to Mihaela]
Imi amintesc ca si crazy mother cooker a avut aceasta intoleranta la drojdie si a stat cuminte cateva saptamani, dupa care a reintrodus alimentele fermentate in alimentatie. Imi cer scuze ca nu ti-am raspuns mai repede, si sper ca nu m-ai abandonat din cauza asta :(
Eu as spune sa asculti sfatul doctorului, pentru ca si maiaua e fermentata. Nu pot anticipa consecintele daca mananci totusi paine cu maia, si nu imi permit sa te sfatuiesc sa faci altfel decat ti-a spus dr.
Pentru tortilla nedospite, eu am facut urmatoarea reteta: 340g faina alba all purpose, 5 linguri untura (da, ai citit bine… poti folosi margarina/unt daca vrei, dar nu se compara), 3/4 lingurita de sare (sau dupa gust), 180g apa foarte calda. Amesteci faina cu untura, cu o furculita, pana devine o compozitie nisipoasa, sfaramicioasa. Dizolvi sarea in apa fierbinte si torni apa fierbinte peste faina. Framanti pana obtii un aluat fin si nelipicios. Acoperi si lasi la repaos 30 min. Rulezi aluatul intr-un cilindru si apoi tai in 12 bucati egale, pe care le formezi in sfere. Acoperi si mai lasi sa stea 15 min. Iei fiecare sfera si o intinzi cu sucitorul, pe masa infainata, cat de subtire poti (la cantitatea data, aprox 18 cm diametru. Le coci pe plita incinsa, intr-o tigaie groasa, fara ulei, <1min pe fiecare parte. Sunt foarte foarte bune. Le pastrezi invelite intr-un prosop, si apoi intr-o folie, ca sa nu se usuce.
[In reply to Carina]
La 230C. Daca faci cu faina integrala, va trebui sa maresti putin cantitatea de apa, si probabil iti vor iesi mai groase lipiile. Ce-ai zice pentru inceput, un 50-50 alba-integrala?